Mon.

Legal

Confidențialitate

Pe scurt: site-ul nu îți cere nimic. Nu are formulare, nu are cont, nu-ți cere adresa de email. Prompturile și articolele se citesc fără să lași ceva în urmă.

Mai jos e ce se întâmplă totuși în fundal, pentru că orice site încarcă lucruri de undeva.

Cine răspunde de site

Monica Dumitrescu. Pentru orice întrebare legată de datele tale, scrie la hello@mon.cool.

Ce nu se întâmplă

  • Nu există niciun formular pe site. Nu poți lăsa un email nici dacă vrei.
  • Nu există cont, autentificare sau profil.
  • Nu există newsletter și nu se colectează adrese pentru unul.
  • Site-ul nu pune niciun cookie propriu și nu stochează nimic în browserul tău.
  • Nu se vând, nu se închiriază și nu se dau date către nimeni în scopuri de marketing.

Ce se întâmplă automat, când deschizi o pagină

Găzduirea. Site-ul e găzduit de Netlify. Ca orice server web, înregistrează cererile care ajung la el: adresa IP, tipul de browser, pagina cerută și momentul. Fără asta un site nu poate funcționa. Detalii în politica Netlify.

Statistici. Folosesc Metricool ca să văd câți oameni ajung pe site și ce pagini citesc. Mă interesează numerele, nu persoanele: nu văd cine ești și nu încerc să aflu. Metricool poate folosi identificatori în browserul tău, ca să nu numere aceeași vizită de două ori. Detalii în politica Metricool.

Fonturile. Fonturile paginii sunt aduse de la Google Fonts. Asta înseamnă că browserul tău face o cerere către serverele Google, iar Google îți vede adresa IP. E singura dependință de acest fel de pe site.

Ce se întâmplă când apeși pe ceva

Linkurile către rețele sociale — Instagram, TikTok, YouTube, Facebook, LinkedIn — te duc pe platformele lor. Sunt linkuri simple: nu există butoane încorporate și niciun pixel de urmărire pe site. Din momentul în care ajungi acolo se aplică regulile platformei, nu ale mele.

WhatsApp. Linkul deschide o conversație cu mine. Ce îmi scrii acolo trece prin WhatsApp și rămâne în telefonul meu.

Butoanele de plată te duc la Stripe. Plata se face integral pe paginile lor. Nu văd și nu stochez datele cardului tău. În panoul Stripe văd confirmarea plății și datele pe care le completezi acolo, ca să pot livra ce ai cumpărat. Detalii în politica Stripe.

Email. Dacă îmi scrii la hello@mon.cool, mesajul ajunge într-o căsuță Google Workspace și rămâne acolo cât timp are sens pentru conversația noastră.

Cum blochezi ce nu vrei

Statisticile și fonturile se pot bloca din setările browserului sau cu o extensie de blocare. Site-ul funcționează la fel de bine fără ele — poate arăta cu alt font, atât.

Drepturile tale

Dacă ești în Uniunea Europeană sau în Elveția, ai dreptul să afli ce date există despre tine, să ceri corectarea sau ștergerea lor, să te opui prelucrării și să depui o plângere la autoritatea de protecție a datelor din țara ta.

Scrie la hello@mon.cool și îți răspund. Fiindcă site-ul nu colectează date care să te identifice, în cele mai multe cazuri răspunsul va fi că nu există nimic de arătat sau de șters.

Modificări

Dacă se schimbă ceva — un instrument nou, un formular, orice — actualizez pagina asta și schimb data de mai jos.

Ultima actualizare: 14 septembrie 2026